Saru'mana pentru masa

   El se ridică cu greu de la masă și se îndreaptă leneş spre canapeaua din sufragerie. Fără ca măcar sa se uite înapoi la ea, spune:

-Mai avem in afara de astea?
-Sunt bune rau!

  -Mamă nu mai pot! Mă doare burta la cât am mâncat! Sunt full!!!
Ea însă se uita la el ameninţător si pe un ton indiferent dar enervat îi zice:
 - Bine dragă nu zici nimic?Ți-a plăcut mâncarea nu ti-a placut?

 Concluzia: Dăăăh! Adică, în timp ce bietul om, cu o mână îşi tine burta să nu îi cadă iar cu cealaltă se caută între dinţi după ultima firmitura încă neterminata de mestecat....unde pe o farfurie și-a aruncat random câteva din ultimele prăjiturile ramase....ei bine, cu toată ocupația asta si-a făcut totusi timp să îţi spună si ţie doua vorbe, începând proporţia cu delicatul Mamă....

  Si totusi, cu tot efortul lui de a te mulţumi, si pe deasupra apetitului sau de nestavilit, tu vii si îl mai întrebi dacă i-a plăcut? Da ce trebuia sa facă ca să fie mai evident, să sune la 112 cand termina masa ca nu se mai poate ridica? Sa invite vr-un prieten? Sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru cat de minuata esti si cat de norocos este el? Ce? 

 Si pe urma spuneţi că noi suntem "insensibili si neatenti" si nu captam indirecta, când "semnele" erau asa de simple si evidente?! Doah! Femei!

Viceversa 

  Ea termina de dat ultimul sărut cinei romantice căruia el i-a dedicat nu o întreaga dupăamiaza cum crezi tu, ci câteva săptămâni serioase (două....sprezece. douăsprezece mai exact) se sterge drăgălaș la gură, se ridică si îi aplica două pupicuri zemoase si o palmă pe fund, îl priveşte în ochii si îi spune:

"-Iubitule a fost o cină grozavă. Meriți un cadou pentru asta. Aşteaptă-mă în dormitor, o să termini tu de curatat aici mâine."

Daca eu am facut cina tu ar trebui sa strangi masa. 

  El se uită ameţit în jur, vede bucătăria vraişte, chiuveta plină cu de toate, coşul de gunoi aruncat în punga de gunoi, frigiderul gol, pereţi, aragazul si mobila plină de sos, el murdărit de rujul tău roşu pe amândoi obrajii, ceara de lumanari prin toata casa si cu toate astea, o grămadă de mâncare care a rămasă. Mijește ochii, se uită pervers la ea și-și zice ca pentru el: 
   "-Pe dracu! atâta muncă și ei îi arde de sex....nici măcar nu i-a plăcut ca uite câtă mâncare a rămas. Deabia dacă s-a atins de felul 1 iar felul doi nici nu mai vorbim. Noroc cu vinul că a fost cumpărat că dacă îl storceam eu nici ăla nu-i plăcea."

Concluzia? Ce concluzie? Pai n-a fost clar când a zis ca ea după 9 PM ea nu se ghiftuiește de carbogidrați?

Cum arată România...iarna

Studiu de caz. Variante.

  1.Dacă stratul de zăpadă este destul de mare încât sa acopere toate mizeriile,atunci România arată bine de tot.
  2.Dacă stratul de zăpadă este un pic peste mediu, atunci România încă arată binișor cu toate ca traficul continua sa fie de tot căcatul.
  3.Dacă stratul de zăpadă este mai jos de mediu, atunci România arată mizerabila, zăpadă devine murdară si neagră, bălțile apar peste tot, peisajul este destul de ostil.
  4.Dacă zăpadă este mică, ei bine fraților atunci România este jegoasă, plină de boscheți, gunoaie si mizerii. Noroaie si un peisaj dezolant la tot pasul. Te uiti si îți piere cheful sa te culci cu nevasta.
  5.Când zăpadă se topeşte de tot, ei bine ticule atunci....este timpul sa pleci în vacanța pentru măcar o săptămâna pîna se mai intăresc noroaiele si se face un pic de curățenia. Un pic doar ca nu carecumva când te intorci sa ai impresia ca eşti în alta tara. Autoritățile au grija sa îți recunosti tara încă de la vama. Le mulțumim.

  România este ca o femeie, este frumoasă doar când are tone de machiajuri, farduri si tot felul de complemente. Apoi din ce în ce arată ca o femeie plânsa când se duce dracu toate fardurile si îți dai seama ca de fapt, nu-i chiar așa de draguță iar pe deasupra mai are si mustața, este neepilata si parul a fost vopsit cu o vopsea de proastă calitate iar acum începe sa se ducă. Apoi arată ca o femeie poluată....are potențial dar este prea șterpită ca sa mai poată face ceva cu ele.Așa dar,bucurați-vă de Iarna, doar atunci România este altfel.

Ce-ti doresc eu tie, duce Romanie...

Don't let "The gift" Go

  Stai si te uiti la ultimii stropi de speranta ce-a mai rămas pe fundul paharului...si te vaieti caci "vai" cine e mai amărît decît tine. Ai lasat ultima briza de speranta sa zboare, nu pentru ca asa a fost sa fie scris, ci pentru ca n-ai vrut sa-ti schimbi destinul. Dar totodata speri ca cineva va veni si te va scoate... "Amice, cat de inselat poti fi"... nu va veni acea lumina sa te scoata din intuneric niciodata, asa din senin daca nu-ti cauti chibritul si lumanarea...

  Tot ce ai fost si eşti încape într-un degetar, asa ca nu-mi veni cu scuze de gen "Eu singur nu pot". Simplu ca buna ziua: Vrei? Vei lupta... Nu vei lupta? Nu vrei! Acest "cadou" va dura pentru totdeauna... Nu conteaza ani pe care-i ai. Ia-l ca pe un cadou ce ti-l da viata... O a doua sansa de-a te ridica, a infinge genunchiul in pamant si a-ti face avant sa te ridici acolo unde odinioara erai.. Fa-o!!!

If you're strong enought... And don't give up... You'll gonna make it!!

Inspiration: let her go, this gift and bleeding out.

Acea Ioana d'Arc...

  Ştiţi... Sunt persoane în viaţa noastră care numai atunci cînd numai exista, ne aducem aminte de ele si le plîngem lipsa. Astăzi m-am trezit din letargia mea nesimţita si mi-am dat o palmă creierului ca sa scriu un fapt deja bine ştiu, dar foarte sănătos de adus aminte...

  Mamele... cred ca ar trebui sa facem un blog special pentru ele.
  Acele eroine, acele "Ioana d'Arc", acele mame ca
re de cînd mă ştiu ca sunt pe aceasta lume, am auzit de la ele doar sfaturi bune.
  Numai sfaturi... si nu numai, ci si exemple bine întemeiate doar pentru a face din tine o persoana demnă de a te numi astfel.
  O adevărată mama... Nu o interesează ca o ploua pe ea, atîta timp cat tu eşti la adapost. Nu o interesează ca nu a mîncat nimic în toata ziua, atîta timp cat tu adormi cu burta plină...
  Îmi aduc aminte cînd eram mic, modul în care maicamea mă educat... Cu multă chibzuiala si efort, a împărţit inima în doua si mi-a oferit o viaţa mai buna. Sunt sigur ca si mama ta a făcut si va face la fel cum a făcut a mea, si nu vreau sa zic ca a mea e mai buna ca a ta, ci doar vreau sa subliniez faptul ca mama mea a luptat din toata inima si puterile ei ca sa mă facă cel care sunt... Cu toate ca am supărat-o si de multe ori chiar a plîns pentru felul în care mă comportam, ea a fost mereu acolo, si din fericire va fi în continuare sa mai pună o firimitura de genul "fiule, ai grija", "nu uita sa faci binele","eu nu te-am educat asa"

Sărut-mană mama pentru valorile care le-ai gravat în mine.

Din categoria "Adu-mi te rog aia care se afla acolo, lângă ala"

   Nu ştiu voi cum sunteţi dar eu cînd mă gândesc la copilăria mea si la "Ozana cea frumos curgatoare" frate, vad atâtea lucruri care astăzi sunt pe cale de dispariţie de parcă am trăi intr-o poveste modernă cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosînzene dar fara Zmeu.

  Nu ştiu cum sunt părinţi din ziua de azi, dar ai noştri erau tare pierduţi. Cel puţin ai mei, amîndoi, Sau cel putin noi, toti. Imi aduc aminte ca dacă trebuia sa te trimită sa aduci ceva, tata avea întotdeauna stilul lui de a-ți explica lucrurile:

  "-Te duci acolo la mine unde îmi țin eu sculele (atelier) si îmi aduci aia.Vezi ca e pus acolo pe ăla (raft sau banc de lucru) în spate de tot, este pusă acolo pe perete lângă toate alea ale mele. Vezi sa nu deranjezi alea pe acolo ca (urma încurajarea) te rup cu bătaia. Ai înţeles?"

  Tu te uitai asa la el si tocmai cînd erai pregătit sa întrebi "-Da ce aia?" el zicea:

  "-Ai înţeles sau sa îţi trag o palmă sa nu uiti?"

  Pleca-i. Ajungeai acolo, te uitai pe aici pe dincolo, nimic. Deja începea-i sa te înrosesti în obrajii la gândul ca o sa îţi dea sigur o palmă. Doar aia de acolo putea sa fie o grămadă de lucruri. Iar tu nici macar nu ai fost atent sa vezi ce facea. Macar asa poate aveai o sansa intr-un milion. Macar...

  După primele 5 minute venea primul "răcnet" de avetizare : 

  "-Haide odată, ce faci acolo, ai căzut în pivniţă?"

   Într-un final aveai doua variante. Ori sa aştepti sa vină el sa te caute, și credea-mă de obicei nu întîrzia mult după primul strigăt. Îl auzeai venind cu pas apăsat...dum-dum-dum (sunt langa tine acum - vorba cantecului)...si rostind printre dinţi parcă pentru el "-Ai face bine sa fi căzut în pivița" dar de fapt nu, nu era pentru el, era pentru tine.

  Faza aiurea cînd venea el după tine era ca nu aveai unde sa fugi. Faza aiurea dacă te duceai tu la el, era: 
  a) dacă te duceai cu mana goală, si îi spuneai ca nu ai găsit-o, sa te ajungă cu vr-un șut în cur/palmă după ceafă.
  b) dacă te duceai cu obiectul greşit...putea sa arunce cu el după tine. Asta in caz ca nu te ajungea cu vr-un picioar in cur/palmă după ceafă.

  Deci orice ai fi făcut nu aveai scăpare. Sau aveai.....puteai sa devii un inutil astfel incât atunci cînd tu mergeai sa îi oferi părintelui tău o mâna de ajutor sa-ti spună:

  "-Pleca mă repede de aici pînă nu stici ceva."

   Asa ca da, am trăit bine...am învățat sa supravietuim...iar astăzi...am învățat sa spunem "-Adu-mi si mie te rog ziarul." Si dacă cumva te întreabă "-De unde?" ştim ce sa răspundem 

"-Vezi ca e pe aia lângă ăla acolo unde imi tin eu alea."

De ce eu?

   Toata viaţa am auzit vorba asta peste tot: De ce eu? sau De ce mie? Adevărul este ca am avut si eu perioade în viaţa mea cand vorba mea preferata a fost De ce eu Doamne? Mă văicăream în fiecare zi, îmi puneam cenuşă în cap ca sunt cel mai amărît dintre muritori, ca-mi merge rău, da rău, da cel mai rău. Raul raurilor. Rau de tot. Ca nu am p'aia, ca nu am p'alalta. Si uite asa anii la rîndul, l-am tot tras de mînecă pe Dumnezeu..."-Hei, m-ai uitat Doamne? Ce-mi faci? Numai mie? De ce eu?" 

  Toate astea pană intr-o zi cînd am primit aceeaşi întrebare de la altcineva. Am încercat sa îi tot dau un răspuns dar nici unul din câte îi spuneam eu, nici unul măcar nu era suficient de bun. Mi-a spus: "-Mă aşteptam ca tu sa ştii răspunsul la întrebarea asta". M-am simţit mic, umilit si neputincios. Nu aveam un răspuns bun pentru prietenul meu. La ce bun așa un prieten?

 Si cînd eram gata sa strig "De ce Doamne" mi-am dat seama ca de fapt s-ar putea sa ştiu răspunsul. În toţi anii aceștia în care m-am luat de piept cu Dumnezeu, în care am căutat un răspuns nu am fost capabil sa vad ca toate de ce-urile acelea m-au făcut omul care sunt astăzi. Si deşi viaţa mea nu este cea mai fericită sau ce-a mai buna, cu toate ca nu sunt cea mai realizata persoana, iubesc viata pe care o am, iubesc tot ce am, astăzi mă simt bine cu mine însumi, un pic mai bine ca ieri si un pic mai puţin ca mîine. Sunt vesel în majoritatea timpului, familia mea este bine, bunici, rudele....am învățat sa fiu modest, sa mă mulțumesc cu ce am sa nu mă mai uit peste gard...sa sper ca mîine o sa fie o zi buna, sa deschid ochii si sa-mi vad de drum oriunde are el de gînd să se sfârșeasca. Pentru ca...ce pot face eu si n-am făcut ca sa-mi fie bine? 

Timpul schimba totul. Asta este ceea ce spun oamenii. Nu este adevărat. Fac ceva, schimb ceva Nu face nimic, nimic nu se schimba de la sine. Totul ramane exact așa cum erau.

  Am prietenii mei pe care sa îi pictez cu zâmbete. Am cu cine si de la cine primi un sfat. Am zile rele si zile bune si am cu cine sa le împart la jumătate. Deci....sunt bine, pentru ca, de ce sa nu recunosc, de cate ori când mi-a fost bine, am strigat vreodată la Dumnezeul părinților mei sa îi spun "Auzi Prietene....mersi! Pe bune, mersi. Ai făcut o treaba buna astăzi aici." In schimb, mi-am văzut liniștit de drum, fără sa mă uit în stânga sau în dreapta la ceilalţi, fără sa fiu atent la de ce-urile celor din jurul meu. Mi-am ascuns zilele bune în sân, departe de tot ce ar fi putut sa mi le strice, mi-am luat cu mine numai prietenii cărora le mergea la fel de bine ca mie...mi-am astupat urechile la întrebările celorlalți și am fugit gol pe plaje cu cer albastru si ape liniștite. Si a fost bine. Pentru o vreme, a fost tare bine.
  Acum...nici acum nu-i rău...doar ca acum nu mai fug, acum am prietenii cu de ce-uri.Toti avem. Așa că, citeodată îi ascult eu, altădată, mă asculta ei. Citeodată ne merge bine si rîdem, glumim, petrecem clipe frumoase împreuna. Altădată ne merge rău si ne mai scapă cate un "de ce eu Doamne?" Apoi iarăşi inventăm ceva bun si trecem peste, suntem iarăşi bine. Ce rost are sa pierdem timpul cu întrebări inutile? Mai bine am face ceva pentru noi. Pentru noi toţi. Pentru tine, pentru mine...pentru ei. Pentru atîtea milioane de de ce-uri. Așa de multele de ce-uri si poate mult mai serioase decît ale mele. Pentru de ce-urile unui necunoscut care nu are pe nimeni sa îl asculte, pe nimeni chiar si cu un răspuns nepotrivit. Nu are o casa, un zâmbet, o îmbrațisare, un umăr sau un număr de telefon unde sa sune măcar. Nu are nici un răspuns nepotrivit macar.....doar tăcere. 
   Am văzut oameni plângand pe strada de atîtea ori, si pentru ca nu am ştiu de ce, sau deoarece mi-a fost frica pentru ca nu stiam cum sa le raspund atunci cand or sa ma intrebe "De ce eu?", atunci am preferat sa schimba trotuarul. Stiu ca nu am răspunsuri bune de dat, nu sunt nici cea mai buna persoana, dar am un zambet si ceva buna dispoziție cu mine pe care putem s-o împărțim la o ceașcă de de ce-uri cu miere si o felie de lamaie, cînd ai tu chef. Caută-mă, am pofta oricând. Iar dacă nu am, putem face schimb....sau comparație.

  Toți credem ca de ce-urile noastre sunt mai mari sau mai importante ca ale tuturor, dar cînd esti fericit , cand esti multumit cu tine insuti, spune-mi, mai mult ca tine ce au ceilalti? 

Cât stii tu despre...

   Mulți spun iar și mai multe spun ca sunt o persoana rea, egosita, inganfata, iubitor de sine, nesimtit, enervat, evaziv, ambițiosnegativ, încăpățânat, mândru, șmecher/fraier, preapuținamabil, neatent, prea serios, tocsun, neserios, insensibil, orgolios si așa mai departe. Totusi am o întrebarea pentru toți aceștia: Sigur? Decit timp ne știm? Si? Crezi ca este de ajuns? Știi cel puțin măcar 1% din căcaturile de mi s-au întâmplat astazi? M-ai sunat in ultimele 30 de zile, mi-ai dat un buzz, orice? Atunci cum de mă cunoști așa de bine prietene?

  De exemplu, eu cand vorbesc cu cineva, de multe ori înțeleg dar nu întotdeauna știu ce vrea sa-mi spuna, alteori nu înțeleg deloc, alteori ma fac ca am înțeles ca sa ii fac pe plac. Apoi, cateodata, cand cer expicatii,  raspunsul este "dar era atat de simplu" si de tot atatea ori, daca persoana aceea inseamna ceva pentru mine, iau iarași totul de la capăt, analizez virgulele, punctele de exclamate/întrebare, sensul fiecărui cuvânt după DEX, le iau pe rând, in context....bai este simplu, dar eu tot nu înțeleg ce a vrut sa spuna, sau ce stare l/a făcut(o) sa spuna asta (pentru ca azi îmi spui una, iar ieri mi-ai spus alceva, mâinile nici nu stii dacă sa mai întreb) intelegi? Si mă perpelesc, nu dorm, domnule, ce fel de om este asta, ce o fi vrut sa spuna cu asta? O fi așa cum am înțeles eu problema sau nicidecum? Si intr-un final îmi dau seama ca nu știu, nu cunosc absolut deloc-deloc, știu ce a spus dar nu înțeleg de ce, automat cred ca exista un motiv ca sa te schimbi așa, sa fii diferit in fiecare zi, sa fii azi super iar mâine super dar in cealalta directie, doar ca eu nu îți știu motivul, si poate ca din cauza asta nu știu sa interpretez raspuns, deci dacă eu nu reușesc sa te înțeleg (sa vă înțeleg) atunci tu (voi) cum puteți sti atat de multe lucruri despre mine in așa de puțin timp? 
  
  Nu suntem toți oamenii total diferiți sau eu sunt o carte deschisă pentru fiecare trecător? Esti tu in situația mea? Știi in ce căcat sunt băgat? Ai băgat tu mâna sa mă scoți de acolo ca sa stii cât de împuțită este situația, sau macar sa vezi cât de adancă imi este groapa? Îmi esti tu prieten la bucurii si la necazuri? Vorești cu mine destul de des ca sa stii cand nu am chiloți pe mine si șosete in picioare? Sa știi ce, cât si dacă mă roade? Cum sunt de fel si dacă astazi sunt diferit? Dacă azi mă comport altfel stii/sau de ce? Știi tu ce am pe inima mea, sufletul, mintea, umerii meu? Dacă azi am facturi de plătit, bani de luat, bani de dat? Știi pe cine înjur si se ce? Sau poate îl înjurat nevinovat, mai stii. Atunci tu ce știi din toate astea? Ca sunt orgolios? De ce? Ca fac ambiții? De ce? Ca sunt idiot/prost/afurisit/îngâmfat si cum mai vrei tu sa fiu, știi tu cumva si de ce sunt așa sau nu te interesează? Eu zic ca dacă te-ar interesa ai stii, dar te doare-n cot de mine, așa ca uite de aia (ți se pare ca) sunt așa cu tine, nesințit/nepasător/egoist/ambițios/negativ/miștocar/orgolios/uituc/neatent/ambitios/simaistiituce. Poate mă doare-n cot si pe mine atunci, mai stii!


Dl. Banal