Sensibilis - freshquibilis

    Evoluția mersului la toaletă. De la hârtia din "scânteia" (când era) la servețele umede care nu ne lipsesc astazi. Un pas mic pentru mine un pas mare pentru omenire.

    Saptamana asta am ramas fară servețele umede și a fost "nașpa" rău sentimentul. Adică servețelele umede au devenit o necesitate in ziua de azi. Imi si amintesc clipa când acum câțiva anii in urmă cumnatul meu (de-al doilea) a aparut la mine acasa cu o cutie de servețele umede după el. Am zis "Bă asta e cam nebun!" Adică cum să...cu alea ude...acolo. Buuuuh!

   Acum insa, servetele umede sunt un "must be" pe lista de cumpărături a orcărui cetățean cu card si supermarket la 5 minute de casă. Si mă intreb de unde transformarea asta? Adică haide să fim seriosi, voi ați uitat hărtia aia igienică gri? Aia cu sulurile mici, inguste cu hârtie aspră si fără carton la mijloc? 

   Sau hai să merg si mai departe, și să vă intreb de paginile din "Scânteia" mototolite ca să fie mai fine, de almanahul "Flacăra" cu 200 de paginii care ajungea pentru un am intreg la toata familia, iar dacă erai econom puteai să aprinzi si focul tot cu el, măcar pănă in februarie dacă iarna era mai scurtă. Si nu că as vrea să vă maltratez, dar poate ati mai auzit istorii despre coceanul de porumb bătut sau alte bazaconii despre care imi e silă să vă mai spun acum (că's sensibil). Si dacă nu mă credeți intrebă pe cineva nascut undeva la tară inainte de 79.

   Adică Românul era Bear Grylls, era om, era bărbat bă. Barbat, da bărbat! Acum ne-am transformat toti in niste domnișoare libidinoase care vrem ca totul să ne fie soft. Adica asa, click aici. Noi care până mai ieri ne uitam la filme porno hardcore in timp ce ne spălam pe dinți să mergem la școală. Noi care purtam șoșete si plovor si mănuși de lână rupte'n călcâie. Care mâncam cu mâna și gateam la ceaon și la pirostrii si spălam vasele cu Tix. Care habar nu avem ce-i ăla pampers si pe care i-a văzut in puța goală tot cartierul si plajele de la Dunăre până la Marea Neagră. NOI!

  Acum ne irităm de la orice mai puțin de la prostie. Avem pielea sensibilă dar sufletul aspru. Ne induioșăm la suferința animalelor dar foarte des uităm să mai fim oamenii pentru doar un leu (de hartie). Ne gândim doar la noi si la curu' nostru daca este curat si uscat in timp ce alti dorm in mizerie. Postăm copii cu tumori gigantice pe facebook dar nu am mai mers cu colindul la o casă de copii de anii buni darămite să le mai ducem o bomboană cu lapte. Noi care condamnăm războaiele dar ne folosit de căstigurile generate de ele. Noi suntem noua scleroză sensibilă a secolului XXI modificata genetic.

   Scuzați-ma am o urgență sensibilă la baie. Nu, nu am scaun, mă trece doar căcarea, atât. 

˝-Magazin? Cherche carrefour?˝

   Pricep ca el n'a priceput nimic. Ii zic:

"Do you speak inglish?" Zice că nu. "Hablas espanol?" zice că tot nu. Incerc inca o dată in franceza mea de balta:

"Je cherche un magazis. Carrefour, lidl, intermarche, e.leclerc...."

   In fine a priceput. Imi spune că este un Intermarche un pic mai departe si ca el merge in aceeasi directie. Pornesc cu el la drum.

    Este un barbat undeva cam pe la vreo 55-60 de anii bine trăiti. Are barbă. Pe cap are o bască din aceea de revoluționar francez, un plovor inchis si vizibil călduros, deoarece nu poarta nimic alceva pe deasupra. Pantalonii si incălțăminte de purtare. Probabil vine de la mună. Are o bicicletă cu cadru din acela de damă, dar robustă. Nu dama, bicicleta măi. Nu am luat seama la culoare dar pentru ca era noapte probabil că era neagra si ea.

   Am inceput să vorbim fiecare pe limba lui. Eu am amestecat ceva franceza, engelza si spaniolă ca sa ii spun că am venit cu un camion de hârtie la fabrica Ouest France care este undeva in spatele nostru acum. Incă se mai vede reclama luminoasă cu literele mari colorate in rosu aprins. Trecem pe sub autostrada care inconjoară orașul si mergem pe lângă șosea printr-o zonă extravilană. Totuși exista trotuare si pistă speciala pentru bicicleta lui. Imi spune ca vine de la muncă si merge acasă. Am vazut ca aici bicicleta este la modă. Probabil de aceea arată in formă si nu este inzestrat cu burta made în mergătorpescărirulante, ca mine. 

    Mai vorbim doua trei chestii, ii spun că nu sunt foarte bun la franceza. ˝Nu mi-a plăcut niciodată˝ desi am facut din clasa a II-a iar undeva prin clasa a IX-a am facut si ceva pregătire acasă la o profesoară care imi scria verbele pe faința din bucătărie. Imi spunea că trebuie să le visez. Eu tot ce am visat la momentul ala a fost pe fisa, o blondă cu sânii mari si picioare arogante cu ceva prea mulții anii peste clasa mea de liceu. Mai visez si acum faianta aia alba si bucătaria sărăcăcioasă de tara comunistă, revoluționară si democrat-liberală, trăiască FSN-ul ca nu știu unde am fi ajuns azi fara el. 

   "Ma bateau mult" ii spun. Toate profesoarele de franceză m-au bătut si probabil de aia o urăsca cel mai mult dintre toate limbile latine. Ma intreabă de unde sunt. Ii spun, un pic rușinat așteptând parcă să intrerupă discuția si să o taie la fugă in noaptea neagra luminată strategic de felinare moderne cu bicicleta lui de damă, probabil neagră. Face o pauză, lucru care mă face să regret ca nu i-am răspuns pur și simplu că sunt "spaniol". Oricum nu ar fi bagat de seama la ora aia târzie si probabil nici nu l-ar fi interesat prea mult. Se opreste cu bicileta in loc, se uită la mine si cu o mutră comică mă intreabă intr-o română inteligibil perfectă:

"Ce mai faci?" Apoi spre uimirea mea adaugă

"Am fost in România. Sibiu, Brașov, București, Cluj, Gura Humorului.."

  "De unde esti?" 

"Din Giurgiu" ii răspund cu drag de a conversa cu cineva in limba mea si cu rușine de a mă fi indoit pentru a nu stiu câta oară de o națiune aflată in paragină in ochii europenilor. As fi regretat daca as fi spus spaniol. Poate că au ei Madridul si Barcelona cu echipele lor genealogice de fotbal mondial aclamagibile, au Toledo cu zidurile lui marii si străzile inguste, Granada cu Alhambra ei pretutindeni lăudată sau Sabtiago de Compostela  suprem vizitată anual de atâți pelegrinii care bat sute de kilometri in picioare pentru a vedea mormântul unui sfânt inventat in timpul războiului cu hoardele pagane musulmane pentru a găsi un vinovat de minunile si grozăviile intâmplate in asa vremuri grele.

   Dar România...România este acasă. România este nu ceea ce stiu toti de la emisiunile de știri care ne ponegresc in toate felurile, România este cea ce au trăit cei care ne-au vizitat si faptul că se intorc an de an, că ne-au invățat limba fara sa faca meditatii in bucătăriile alb-comuniste, că știu de sarmale, de mămăligă de vinurile si muntii nostri, dezrădăcinații pe viitor in goana nebună a occidentului după aur, totuși toate astea la un loc imi dau o licărire de speranță că daca nu eu, macar cei care vin după mine, intr-o zi o or sa poată spune mândri "Eu sunt român. Din România." 

Sindromul primului născut.

    ˝Mie nu mi se spune ce sa fac, cum să fac sau când să fac. Mie nu mi se spune să imi cer scuze. Eu am intotdeauna dreptate. Iar atunci cand eu nu am dreptate...o intrebăm pe mama. Eu sunt prim' născut. Iar in familia "mea" (noastră) eu am un cuvânt de spus.˝ 

   Cam așa ceva o să iti spună toti întâii născuti. Exceptie fac străinii. De ce? Pentru ca ei mereu fac exceptie de le tot ce se intâmplă in România. Pentru că simplu, in România "viața bate filmul" si "iarna nu-i ca vara" iar mai nouă, recent adăugata frază - impertinentă - după moarte celor doua persoane in accidentul aviatic din muntii Apuseni, "nici la munte nu-i ca la mare". Sau ceva de genul.

  Deci să revenim. Primul nascut este "puiu mami" desi uraste asta. Primul nascut este o persoana veșnic nemulțumită. Primul nascut este genul de om enervat pana si de numele lui. Pentru ca nu a putut sa si-l aleagă el singur. 

   Primul născut s-a născut primul si datorită acestui fapt are putere sa aleagă cu ce să se joace, ce să mănânce si cât să stea afară...frați lui. Primul născut poate să iti tragă una dacă esti venit in familie imediat după el. Primul născut poate să ii zică "tu" sau "bătrâne" la taicăsu si poate să se certe cu maicăsa.

   Copii primului născut au drept de a fi lăsati la părinții in vacanță și nu numai, pe termen indefinit. (Sau chiar de a lasa parintii la copii pe aceesi varianta.) Primul născut trebuie sa fie ajutat de ceilalti cu banii cu si pentru nuntă, la casă nouă, la servici, la facultate/master/doctorat/a doua faculate, etc...si/sau la orice altă activitate realizată sub marca "primul născut a.f."  Primul născut are dreptul să isi doreasca sau nu un frate/soră. Primul născut alege numele pentru fratele dorit. 

  Primul născut stă la geam, doarme la margine si călătoreste in față atunci când este posibil (adică când nu este mama in masină iar vârsta lui este inferioara a 14 ani. După acea se aplica regula precedentă). Primul născut iși bate primul părintii (dacă vrea el normal). Primul născut nu este obligatoriu să moară primul. Primul născut are dreptul de ași vizita părintii primul. Sau ultimul. Cum dorește. 

   Primul născut totuși are si un dezavantaj. Nu, nu ala ca ia primul prima bataie de la părinții. Nici acela in care este pedepsit drept exemplu pentru enoriași (mamă să știi că asta nu mi-a placut deloc). Problema apare cand primul născut vrea sa se căsătoreasca cu o întâi născută. Sau se dubleză daca ea este si singură la părinți. 

   Primul născut este compatibil cu oricare altă persoană de la al doilea născut până la +/- infinit. Pentru ca primul născut intr-o relație cu o intâi născută se anulează reciproc mai ceva decât + (plus) cu + (plus) dă - (minus). 

Cu dedicație pentru cineva drag.

Walking on ashes

Buimac de toata cearta si galceava de aseara, un traznet imi strapunge capul ca o sageata...

deschid ochii si vad… vad valuri de fum, fum gri ce imediat imi pune la lucru amintirea, simt miros a cenusa. 

a fost o noapte rea, cea mai rea. Intind mana pipaind timid lipsa unos degete. dar mimic.

imi ridic privirea si o vad cum ii ard ochii inchisi si innecati in lacrimi… 

vad cum pomul din care am rupt aproape toate frunzele dragostei numai poate oferii nimic si zace in propia-i cenusa. am ars ultimele frunze si am suflat in jaratec pana a sosit ploaia sa impuna irefutabil desolarea. atunci cand noaptea a ajuns si ne-am vazut in intuneric orbi de frica care ne inconjura, am aprins din ramurile pomului o mica flacara sa ne incalzim recile si ude suflete dar nu ne-a fost de ajuns. am tot tras si jumulit coaja copacului numit dragoste, cochetand cu gandul ca este doar un "pom"… 

… a fost o seara agitata destul de imbulzita si degeaba mai scraznesti din dinti, caci printre ei iti ies afara toate gandurile, acum deja tarziu de spus. ca nu a trebuit sa fie cum a fost sa fie… ca acolo unde trebuia sa fie sare-ntre cuvinte-a fost lamaie, si atunci cand am gresit ne-am abaricadat sub coaja noastra de mandrie, acolo-n scorbura numita 'Rautate si Orgoliu'. 

Acum pasesc descult prin mlastina aceasta cenusie, calcand in locurile mai uscate si-ncercand sa ies la liman…